Statuia Dumitru Angelescu

Asa cum v-am obișnuit la sfârșit de săptămână fac o descriere scurta a cărților pe care le-am mai citit in ultima vreme.
Astăzi, Statuia de Dumitru Angelescu, este cartea pe care ``am citit-o fără sa folosesc semnul de carte``- este o expresie furata de la o prietena draga, pe care am ținut sa utilizez.
Pot spune ca am avut aceleași trăiri si am citit cartea fără întrerupere, nu am folosit semnul de carte integrat pentru ca este o carte care te atrage si nu îți permite sa o lași din mana.
Yanih si Sven doi prieteni care vor trai la fel dar diferit :) pana la un punct, in care pot decide singuri ce își doresc sa ajungă si cum își doresc sa parcurgă in aceasta lume.

Yanih are o nota de eleganta nativa,desi mediul in care trăiește nu este tocmai unul care sa-i poată oferi valori si modele, el se educa singur si ajunge altfel decât cei din jurul sau, iubește cu dăruire pe Ana si nu renunță la ea indiferent de greutăți, prejudecați, oamenii din jur care nu înțeleg ca dragostea nu are aspect ci este doar forma...

``Ai stat vreodată locului sa te întrebi cât rău poate sa facă un gest de-al tău...? `` asa începe cartea... si te pune pe gânduri, chiar dacă, poate nu faci gesturi pe care sa le crezi rele, înveți ca poate ar trebui sa acorzi o mai mare atenție gesturilor tale.

Am citit toate cărțile scrise de același autor, le puteți găsi pe toate pe Blog, la rubrica permanenta Lecturi.
De ce ai citi cartea? Pentru ca autorul scrie altfel, diferit de lecturile obișnuite, are un limbaj comun, sunt cărți ușor de parcurs, dar dacă le citești cu atenție si deschidere si o doza de simt al umorului vei înțelege substratul cărții. Vei învăța câte ceva, o lecție de viata, începi cumva sa apreciezi mai mult ceea ce ai si sa nu îți dorești mai mult decât îți poți permite.

O floare in fiecare zi pentru Ana, Yanih făcea eforturi sa se tina de cuvânt si nimic nu i se părea greu alături de iubita sa. Puteau trece peste orice împreună, dragostea adevărată te face sa simți asta si te înalță.
Sfârșitul este unul... pentru asta trebuie sa citiți cartea, merita.

``Sunt „dreptaci”... Deci nu pot fi tras la răspundere pentru genialitate. Nici măcar bănuit! Totuşi!...
După Grefuri dulci, carte citită doar de câteva rude apropiate, am trântit o nouă capodoperă a literaturii universale: Statuia. Un roman drăguţ, cu de toate, sos dulce şi picant, maioneză, murături, dar fără usturoi, că poate la sfârşit se lasă cu felicitări şi o să trebuiască să mă pup.
După prima „operă” am ajuns la concluzia că este bine să scrii. Minunat ar fi dacă te şi citeşte cineva, excluzând corectorul! „Splendid” am aflat că te simţi doar atunci când cineva dă doi bani pe tine şi îţi cumpără cartea.
Nu cred că o să fiu predat în şcoli, nici canonizat. Nu pot spera nici ca bustul meu, din bronz, să fie vizitat în muzeul Luvru. Ori să-mi văd chipul pe bancnote sau... în posterele de pe uşa şifonierului femeilor măritate, văduve sau singurele. Sunt doar un modest muritor!
În schimb, am o problemă: mă încăpăţânez cât sunt în viaţă să demonstrez că sunt genial în ordonarea cuvintelor pe hârtie. „Statuia” a apărut de la o fotografie făcută de mine în parc (cea de pe copertă) şi de la câteva gânduri interioare. Este o poveste despre viaţă ce îndepărtează ridurile sau, pe alocuri, întristează. Recomandabil pentru roman: suflet bun, umor negru şi, pentru a scăpa de coadă la carte, bani ficşi!...`` DUMITRU ANGELESCU EDITURA VIVALDI


Va tentează sa o citiți?